Autoritățile din Praga vor anula punctul de oprire a taxiurilor companiei Fair Place, dat fiind faptul că își înșelă clienții, conform Primăriei din Praga

0

Primăria orașului Praga va anula locurile de staționare ale taxiurilor din Piața Wenceslas, precum și din Piața Orașului Vechi, marcate în mod special cu semnul Fair Place. Motivul este interesul scăzut în închirierea lor și apariția aplicațiilor mobile care au schimbat complet modul de comandare a unui taxi. Cinci dintre cele 29 de locații sunt închiriate. Acest lucru rezultă dintr-un document pe care consilierii de la Praga vor discuta luni. Autoritățile din Praga au dat aceste locuri spre administrare în 2002, iar cinci ani mai târziu le-a marcat cu semne în forma unei mâini, cu degetul ridicat și cu textul „Fair Place”. Reprezentanții Autorității de Gestionare a Cailor de Comunicații Rutiere (TSK) au încheiat contractele cu administratorii acestor zone, apoi vor elimina și restul locurilor.

Dintr-un total de 29 de administratori, în 22 de cazuri, modul de terminare a contractului s-a realizată fără niciun fel de motivație. În două cazuri, contractul a expirat și nimeni altcineva nu a solicitat vreo prelungire și nici nu și-a manifestat vreun interes în acest sens. Orașul a rămas treptat cu doar cinci locuri de staționare gestionate, cu un randament anual de aproximativ 3,4 milioane de coroane. „Nu există niciun interes pentru acestea, iar cei care sunt interesați de ele sunt în mare majoritate incorecți”, a scris oe profilul său de Facebook, Adam Scheinherr, vice-primarul Pragăi. În mod paradoxal, conform inspecțiilor efectuate de o echipă de taxi specializată, șoferii necinstiți de taxi  deseori parchează în astfel de locuri, care, în mod normal, ar trebui să le garanteze călătorilor un preț corect. Din păcate, în ciuda tuturor mențiunilor apărute în presă, nu a fost posibil ca aceste locuri să fie ocupate de șoferii de taxi corecți.

Conform documentului discutat de consilieri, va fi mult mai benefică eliminarea acestor locuri, pentru a li se găsi alte întrebuințări și, în plus, totul se va face fără să se mai plătească costuri suplimentare. Ofițerii nu mai trebuie să supravegheze aceste locuri, așa că vor putea să-și facă treaba și în alte locuri. În ceea ce privește dezavantajele, pe lângă pierderile financiare, se menționează că, în acest fel, mai multe taxiuri vor parca în mod normal pe aceste locuri.

Dezvoltarea aplicațiilor mobile a influențat, de asemenea, lipsa de interes din partea administratorilor de taxi, precum și a șoferilor. „Începând cu momentul apariției aplicațiilor mobile și apoi, în mod treptat … importanța locurilor de taxi a scăzut, la fel cu a scăzut și lipsa de interes a șoferilor de taxi în obținerea autorizării de a le folosi”, se arată în document.

Rezoluția de luni a consilierilor ar trebui să însărcineze Institutul de Planificare și Dezvoltare Urbanistică (DPI) să elaboreze o propunere privind modul de utilizare a acestor locuri vacante în viitor. Propunerile ar trebui să fie gata până la data de 31 August a acestui an.

Inițial, Primăria a oferit spre închiriere 45 de locuri de staționare a taxiurilor. Ca urmare a totalei lipse de interes, 16 dintre acestea au fost catalogate drept locuri fără administrare, iar restul de 29 au fost închiriate pentru o sumă de 12,3 milioane de Coroane pe an. Dintre acestea, 22 de administratori au renunțat în mod treptat, iar altor doi le-au expirat contractele.

Share.

Leave A Reply